Health

40 de ani ai femeii, cu bune și nebune

40 de ani ai femeii, cu bune și nebune

Considerăm deseori că floarea tinereții este pe la 25 de ani, până în 35 de ani când deja ar trebui să înflorească pomii vieții, florile se usucă. Așa să fie? Adică, eu la 40 sunt bună de pus în ghiveci? Dacă ne asumăm vârsta, trebuie să acceptăm și toate stereotipurile care vin odată cu ea? Nu, asta nu, doamnelor!

Fiindcă dorim o împrospătare a ideilor care vin pe măsură ce înaintăm în vârstă, vă prezentăm impactul pe care-l au 40 de ani împliniți, în mod indiscutabil, asupra noastră. Suflet, trup, minte, dar și piele. Norocul nostru este că efectele de pe ten se pot atenua. Da, da, auziți bine, putem fi mature și înțelepte cu un obraz fără riduri.

Corpul la 40 de ani

Aflasem de curând că țesuturil inimii sunt în formă bună până la 40 de ani, pe urmă apare, indirect, rigidizarea lor. Asta înseamnă că putem dansa salsa în continuare, fără griji, dar cu pauze mai dese. De asemenea, părul necesită o mai mare atenție în jurul acestei vârste, la bărbați chiar și mai devreme. Ei ne sunt frumoși și arătoși oricum, dar păcat de cârlionții aceia ai tinereții care rămân în urmă.

Toate acestea sunt în legătură cu schimbările hormonale. Fără un stil de viață echilibrat, o dietă fără excese și mișcare, efectele schimbărilor de fertilitate sunt mai vizibile. Și fără o îngrijire adevată, produse potrivite nouă este și mai greu să ne păstrăm tonifiate și energice la exterior, nu doar în interior.

Sufletul la 40 de ani

Toate femeile din jurul meu care au împlinit 40, 45 de ani sunt împlinite. Cu familie, copii, carieră și gata să mute munții din loc. Cu un program aglomerat aproape zilnic. Responsabilități fără număr, mai ales când suntem o persoană activă din toate punctele de vedere. Și acasă, și la muncă, și în timpul liber, și hobby-uri și plimbat cățelul. Dumnezeu să ne ție așa!

Dar, după cum știm toate, le facem cu plăcere. 40 de ani pentru o femeie aduc o stabilitate în viață. Un ritm creat de noi care, ce să vezi, chiar funcționează. Ni se par ușoare lucrurile neplăcute din perioada anterioară. Și chiar avem timp să ne și bucurăm de un concediu pe bune.

Cum facem să fim așa și la suprafață? Să ne zâmbească sufletul pe chip, indiferent de datele din buletin? Ne programăm la cosmetică!

Îngrijirea și cosmetica

Nu doar pielea, însă mai ales aceasta vorbește despre noi. Cum ne simțim, dacă ne este bine, ce răsfăț ne-ar trebui și ce zonă necesită un consult profesional.

Poate pielea ochilor se încrețește.  Poate gâtul are mai multe linii decât ne-ar plăcea. Poate bărbia este dublă. Poate sânii sunt frumoși, dar seamănă cu două mere tomnatice. Poate ne facem o programare.

Pielea, odată cu timpul, are nevoie de ajutor. Își pierde elasticitatea, fermitatea și scade producția de colagen. Ca să nu mai zicem de hidratarea tenului.

De aceea, tratamentele de estetică facială și remodelare corporală păstrează trupul plin de viață și energie. La 40+ de ani vrem să facem multe. Cum ar fi să țină și corpul pasul cu noi? O Hidradermabraziune, Dermabraziune, mai ales când se face pe fiecare zonă dorită (chip, gât, decolteu), ne ajută cel mai mult. Un tratament facial corect făcut ne îndepărtează toate nesiguranțele.

Consultația gratuită ne atrage. Și părerea unui specialist ne dă încredere. În noi, în trupul nostru. Ca să nu mai zic de efectele pozitive pe care le au tratamentele. După, chiar mutăm munții!

Puține lucruri ne pot face „Ca la douăzeci de ani”, vorba cântecului. Dar foarte multe ne pot face…noi înșine. Să fim noi, să arătăm ca noi. Vârsta aduce, la fiecare aniversare, înțelepciune și noi experiențe. Dar un chip curat și un trup sănătos sunt la fel de plăcute! Te așteptăm și pe tine la un tratament de cosmetică facială!

După ce se obțin rezultatele dorite, este necesar ca periodic să se facă un tratament de termo lifting pentru a menține nivelul de colagen și elastină crescut.

Ca orice procedură medicală, acest tratament oferă rezultate optime dacă pielea este îngrijită, dieta este adecvată și mai ales dacă întreținerea se face riguros. Ca și în alte aspecte ale vieții noastre, disciplina este o componentă esențială, fără de care nu se pot obține rezultatele dorite.

Contraindicații

  • procedura este interzisă persoanelor sub 18 ani;
  • procedura este interzisă posesorilor de pacemaker sau implanturi metalice în zona de tratament;
  • antecedente de cancer sau alunițe premaligne;
  • afecțiuni ale sistemului imunitar (SIDA);
  • terapie imunosupresivă;
  • afecțiuni severe cardiace;
  • pacienți cu antecedente de boli stimulate de căldura (ex. herpes) în zona de tratament;
  • psoriazis, eczeme, eritem, bronz excesiv, autobronzante;
  • predispoziții la cicatrici keloide, tulburări de cicatrizare;
  • tratamente chirurgicale în zona de tratament incomplet vindecate.
Cum se desfășoară tratamentul de termo lifting: etapele procedurii

Prima etapă constă în demachiere apoi aplicarea unui ser cu colagen sau acid hyaluronic sau o mască pentru lifting, urmând apoi masajul cu sonda aparatului de radiofrecvență de 20-30 de minute în funcție de zona tratată. Aplicarea unei creme hidratante și a factorului de protecție SPF este ultima etapă.

Rejuvenarea, tonifierea tenului și producerea de colagen și elastina va crea efectul unei operații estetice. 

Tratamentul de termo lifting este non-invaziv, nedureros, chiar plăcut am spune datorită căldurii pe care o emană sonda aparatului.

Recomandări înainte și după tratament

Tratamentul nu necesită o pregătire specială în prealabil însă după tratament specialiștii recomandă utilizarea unei creme hidratante.

Precauție

Specialiștii nu recomandă aceste tratament femeilor însărcinate sau care alăptează.

Posibile reacții post tratament

În zonele cu piele sensibilă pot apărea roșeață, datorită căldurii, dar se va retrage în decurs de câteva minute depinde de sensibilitatea fiecăreia.

Tratamente complementare acestei proceduri și combinații

Specialiștii recomandă o exfoliere a tenului înainte de procedură sau un tratament cu oxigen hiperbaric pentru regenerare celulara după tratament.

Acest tratament poate fi efectuat și vara?

Da, această procedură poate fi realizată în orice anotimp.

Daca vrei sa afli mai multe despre aceasta procedura, ia legatura cu noi. Scrie-ne sau da-ne un telefon. 

Ne bucuram cand putem sa oferim claritate și informatii care te-ar putea ajuta sa iei decizia corecta. mail:contact@exia.ro

Share
Exia Beauty
Privire de ansamblu asupra confidențialității

Prelucrarea datelor personale

Informare privind prelucrarea datelor personale colectate prin acest formular

Identitatea operatorului de date
Datele completate în acest formular sunt prelucrate de catre EXIA BEAUTY CENTER SRL, cu sediul în strada Zaharia Stancu Bl 8F Brasov  EMAIL programari@exia.ro

Scopul prelucrarii
Datele colectate în formularele acestui site sunt prelucrate în scopul gestionarii solicitarilor de programare la serviciile noastre, pentru trimitere de oferte speciale personalizate, pentru a-ti aduce aminte de sedinta programata sau alte servicii în cadrul Exia Beauty Center SRL.

Temeiul juridic
Prelucrarea datelor colectate prin intermediul site-ului, si la adresa de e-mail mentionata, se deruleaza sub temeiul juridic reglementat de Regulamentul General pentru Protectia Datelor (GDPR) la Art. 6, lit. b – executarea unui contract sau demersuri în vederea încheierii unui contract.

Datele prelucrate
Categoriile de date pe care le prelucram sunt numele, numarul de telefon, adresa de email în cazul în care o specificati iar în functie de serviciul selectat e posibil sa va cerem si alte date, precum si datele colectate automat de website (IP si detalii tehnice ale sistemului de pe care vizitezi site-ul).

Modul de prelucrare
Datele sunt accesate de operatorii de receptie si utilizate pentru contactare prin apel telefonic, pentru gasirea unui interval potrivit pentru programare si pentru confirmarea programarii.

Confidentialitate
Datele tale nu vor fi utilizate în niciun alt scop, nu vor fi dezvaluite catre terti si nu vor fi transferate in strainatate.

Drepturile tale
În perioada în care detinem si prelucram datele tale, ai dreptul de a ne solicita în orice moment accesul la date, rectificarea sau stergerea acestora, sau restrictionarea prelucrarii. Ai de asemenea dreptul de a te opune prelucrarii si dreptul de a solicita portarea datelor catre alt operator. Poti oricând sa retragi consimtamântul de prelucrare. Trebuie sa mai stii ca pentru orice suspiciune de nereguli privind prelucrarea datelor dvs, puteti depune o plângere la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (www.dataprotection.ro)

Modalitati de exercitare a drepturilor
Pentru orice solicitare legata de datele tale personale, în procesul de exercitare a drepturilor mentionate în capitolul anterior, poti contacta Operatorul printr-un e-mail trimis la adresa: programari@exia.ro